TRIBUNALUL BUZĂU

REGULI DE CONDUITĂ ÎN INSTANŢĂ

REGULI GENERALE

(care trebuie să fie respectate de orice persoană în cadrul oricărei instanţe)

- sunt prevăzute în art. 121-124 din Codul de procedură civilă, art. 298-299 din Codul de procedură penală şi în Cap. III - Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În cadrul instanţelor, orice persoană este obligată:

- să aibă o ţinută decentă şi o comportare cuviincioasă;

- să nu aibă asupra sa arme sau alte obiecte ce pot fi folosite ca arme;

- să păstreze ordinea şi disciplina şi să se abţină de la orice manifestare care ar putea perturba activitatea instanţei.


ÎN SALA DE ŞEDINŢE

Pentru o bună desfăşurare a şedinţei de judecată, ar trebui să consultaţi lista dosarelor care se judecă în ziua respectivă, listă afişată la intrarea sălii de şedinţe. În dreptul fiecărui dosar este trecut numărul de ordine sub care va fi strigat dosarul la acel termen.

Atenţie

Numărul de ordine sub care este trecut în listă dosarul se poate modifica la termenul următor, astfel că este necesară consultarea listei la fiecare înfăţişare.


• Nu alimente, băuturi, telefoane mobile, pagere sau animale

1. Este interzis să aduceţi sau să consumaţi mâncare sau băutură în sala de şedinţă.
2. Este permis accesul numai pentru animalele care însoţesc persoanele cu dizabilităţi.
3. Trebuie să închideţi orice dispozitiv electronic care poate perturba procedurile judiciare (eventual, treceţi telefonul mobil pe modul silenţios)
4. Nu fotografiaţi,nu înregistraţi şedinţele de judecată decât cu acordul prealabil al preşedintelui completului de judecată şi în limitele impuse de acesta.

• Nu arme

1. Niciodată nu aduceţi un pistol, cuţit sau alte arme în clădirea instanţei sau în sala de şedinţă. S-ar putea să fiţi controlat cu ajutorul detectoarelor din dotarea instanţelor, înainte de a vi se permite accesul în clădire.
2. Poartă arme numai jandarmii care asigură paza şi ordinea publică în cadrul instanţelor.

• Nu copii

1. Vă rugăm să nu aduceţi copiii mai mici de zece ani în instanţă. Este posibil să vi se ceară să părăsească sala de şedinţă dacă fac gălăgie, plâng sau perturbă liniştea în orice mod.
2. Nu există facilităţi de îngrijirea copilului în incinta instanţelor (dacă nu aveţi altă posibilitate, rugaţi un alt adult să vă însoţească pentru a putea supraveghea copilul în foaierul clădirii, în timp ce dumneavoastră sunteţi în sala de şedinţă).
3. Unele proceduri judiciare sunt înregistrate audio-video şi orice zgomot poate perturba acurateţea înregistrărilor.

• Fiţi respectuos

1. Păstraţi liniştea în timp ce se desfăşoară şedinţa.
2. Nu folosiţi cuvinte jignitoare, blasfemii, înjurături, limbaj obscen, rasist, defăimător (cu excepţia situaţiilor când e necesară repetarea cuvintelor respective în timpul cercetării judecătoreşti - de exemplu într-un proces de insultă, sau ultraj). Întotdeauna fiţi politicos, atunci când vorbiţi.
3. Vorbiţi clar şi destul de tare pentru ca judecătorii şi grefierul de şedinţă să poată auzi şi consemna tot ceea ce spuneţi. Aceasta este cu atât mai necesar în timpul şedinţelor înregistrate audio-video.
4. Abţineţi-vă de la orice gesturi, conduită sau comportament care arată sau poate sugera lipsă de respect faţă de instanţă, avocaţi, martori, grefierul de şedinţă, personalul care asigură paza sau faţă de orice alte persoane.
5. Nu ridicaţi tonul (în mod necuviincios) când vă adresaţi instanţei.
6. Când vă adresaţi judecătorului folosiţi sintagma "domnule preşedinte" sau "onorată instanţă".
7. Adresaţi-vă părţii adverse doar prin intermediul instanţei, iar când vă referiţi la aceasta sau la avocatul său folosiţi sintagma "domnul" sau "doamna", respectiv "domnul/doamna avocat". Nu folosiţi prenumele persoanei, ci numele de familie.
8. Nu vă apropiaţi de masa completului de judecată fără permisiunea preşedintelui. Nu vă sprijiniţi braţele de masa completului, nu ţineţi mâinile în buzunare, nu mestecaţi gumă în timp ce vorbiţi cu instanţa.
9. Nu intraţi şi ieşiţi în mod excesiv şi nu izbiţi uşile sălii de şedinţă.
10. Evitaţi orice manifestare care să perturbe sau să distragă atenţia instanţei, avocaţilor, martorilor sau grefierului de şedinţă.
11. Nici o persoană nu ar trebui, prin vreo expresie facială, mişcat de cap, sau orice altă conduită, să facă gesturi de aprobare sau de respingere a vreunei mărturii, declaraţii sau dispoziţii pe care a auzit-o în sala de şedinţă.
12. Nu citiţi ziare, reviste sau cărţi în timpul desfăşurării şedinţei de judecată.
13. Trataţi cu respect bunurile din sala de şedinţe, foaierul, orice alte spaţii din clădirea instanţei: nu murdăriţi, nu scrieţi peste afişe, nu scrijeliţi mobilierul.

Şi judecătorii sunt obligaţi să manifeste calm, răbdare, politeţe şi imparţialitate faţă de justiţiabili, martori, avocaţi şi alte persoane cu care intră în contact în calitate oficială.


• Ţinuta vestimentară

1. Toate persoanele prezente în sala de şedinţe şi în clădirea instanţei trebuie să fie curate, îmbrăcate decent și într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instanţă.
2. Deşi avocaţii şi consilierii juridici nu sunt obligaţi să poarte roba profesiei la judecătorii (este obligatorie numai la celelalte instanţe), ar fi totuşi potrivit să o poarte (dacă nu, măcar costum cu cravată - bărbaţii iar femeile ţinute potrivite)
3. Ţinuta inacceptabilă include: pantaloni scurţi, tăiaţi sau colanţi, sandale gen papuci de plajă, pălării sau şepci, cămăşi ieşite din pantaloni sau descheiate, haine mulate indecent, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane, sau imagini, inclusiv creaturi groteşti. Nu vor fi permise articolele de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.


• Fiţi punctual

1. Încercaţi să ajungeţi la instanţă cu câteva minute înainte de ora indicată pe citaţie ca oră de începere a şedinţei, ca să aveţi timpul necesar să găsiţi sala, numărul de ordine sub care va fi strigată cauza în care sunteţi implicat şi să studiaţi dosarul. După ce intră completul de judecată, numai în situaţii excepţionale vi se va mai permite studierea dosarului (pentru asta trebuie să solicitaţi judecătorului care conduce şedinţa să vă permită să îl luaţi "la bară")
2. Respectaţi dispoziţiile preşedintelui completului de a părăsi sala, în condiţiile în care nu mai sunt locuri disponibile sau în perioadele de suspendare a şedinţei;


• Ridicaţi-vă în momentul intrării completului de judecată şi rămâneţi ridicat până când preşedintele completului sau grefierul de şedinţă vă spune să şedeţi. Ridicaţi-vă în momentul în care completul de judecată declară închisă şedinţa şi iese din sală.


• Documentele de identitate

Aduceţi cu dumneavoastră documentele de identitate, pentru eventualitatea în care instanţa vă va cere să vă identificaţi (dacă sunteţi martor este obligatoriu


Nerespectarea unora dintre regulile de mai sus poate atrage îndepărtarea persoanei din sală sau aplicarea unei amenzi de la 100 lei la 1.000 lei RON în cazul proceselor penale (art. 198 lit.h Cod procedură penală) şi de la 30 lei la 200 lei RON (art. 1082 Cod procedură civilă).

TRIBUNALUL BUZĂU
Toate drepturile rezervate @ Tribunalul Bucureşti ( All rights reserved to Tribunalul Bucureşti )
Informaţiile afişate au caracter orientativ
13100 Vizitatori din data de 01.06.2019